Hai sa votam cu capul nostru

Eu merg la vot! O sa fiu acolo in calitate de observator, asa ca sunt impartial, apolitic, etic si profund moral. Ma amuza la culme sa vad ineptiile unui frust care incearca sa convinga alegatorii sa voteze, punand in balanta criterii precum varsta. Da, exact asta era primul atribut al candidatului viabil la care m-am gandit si eu. Fiind bucurestean prin adoptie, adica rezident ilegalist, nu pot vota. Totusi, pana acum 2 zile, l-as fi ales primar pe d-l doctor, independent de conjunctura, pe care-l remarcasem la intalniri publice ca fiind un intelectual frivol, condimentat de trivialitati si glume fara perdea. Varsta, 55 de ani.
Apoi, la ultima confruntare electorala televizata, am vazut un tip care mi-a adus aminte de cineva cunoscut. Amator de voie buna, trubadur fara talent, cu o usoara tenta boema, consecvent in gandire, aproape inginer in pregatire, dar bun cunoscator al lucrului pe care-l face. Si toate acestea ar fi trecut neobservate daca nu ar fi fost inca un detaliu. Locuinta fiecaruia. E impresionant sa vezi cum locuieste un om, in ce mediu isi petrece el timpul, si cum isi organizeaza casa. Tu, candidat la primaria Bucurestiului, locuiesti la 30KM de oras, vila cu multa verdeata, cu mult loc liber, fara zgomot si poluare. Personajul care-mi parea familiar locuia in Salajan, cartier comunist-muncitoresc, aglomerat, plin de praf si zumzait perpetuu, intr-un apartament de 3 camere dar plin ochi cu lucruri, mobila si carti, inclusiv un pian. Lucruri batranesti, ici-colo cate un semn de tehnologie moderna, dar un decor lipsit de orice stralucire.
De cine imi aduce aminte candidatul?! Ei bine, de tata. Asa am crescut si eu, asa era si la mine acasa, asa este in continuare, un apartament comunist, plin cu lucruri adunate inclusiv de la bunici. Si ma intreb, cum as putea eu sa aleg pe altcineva? Candidatul este membru de partid. Nu-mi place partidul Dar daca as vota, l-as alege pe el. Sigur stie despre ce este vorba. Si daca ar iesi primar si nu ar face nimic altceva decat sa-si faca vila la marginea orasului si sa-si ia masina scumpa, tot as fi fericit.
De ce? Cum de ce? M-as bucura pentru ca as sti ca se poate. Ar fi un om care in 4 ani a devenit fericit, si atunci i-as spune tatei, "uite tata, vezi, exista o sansa"

P.S. Vedeti ca nu am mai scris varsta celui de-al doilea candidat. A observat cineva? Nu?! OK, oricum nu cred ca mai conteaza!

Lasa-i sa te sinucida!

Salut prietene. Ce faci? Ai putin timp liber? Aaa, esti ocupat... Inteleg. Deci nu iesim la o vorba in parc, pe banca, cu berea in mana... Ei, iarta-ma. Stiu ca ai treaba si eu te retin cu maruntisurile mele. Stiu, nu mai trebuie sa-mi spui. A propos, ai vazut ce soare misto e azi afara? Ai vazut cat e de misto? Stiu, n-ai avut timp. E drept, tu ai mult de munca, ai responsabilitati. Iarta-ma, prietene, iarta-ma! Da' ieri? Ieri ai vazut ce vreme naspa? Uitasem. Nici ieri... Stiu, sunt aberant cu cicaleala asta. Asa e, unii muncesc din greu, iar altii o freaca. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau si eu un job adevarat, bine platit, cu responsabilitati, cu termene limita foarte stranse etc, etc. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau asa ceva. Iti promit ca, cu prima ocazie, o sa ma interesez. Ce sa caut? "Pachet salarial atragator", "lucrul intr-o echipa tanara si dinamica", "mediu creativ", "posibilitatea unei cariere stralucitoare"? Zi-mi, te rog, ce sa caut. Si cum sa ma prezint la interviu? La costum? Ala de la BAC merge? Nu? Atunci ceva de la Zara? Poate... Ce sa spun? Ca sunt deschis oricarui challenge, ca sunt o persoana competitiva, ca sunt creativ si ca ador lucrul in echipa? Cam asa, nu? Da' platesc bine, nu? Aha, salarii bune, de multinationala... Ce-i aia? O firma care are filiale peste tot in lume si lucreaza cu aceiasi clienti, drept pentru care si-a deschis filiala si aici? Deci asta e o multinationala... Nu, ca nu stiam. Si programul cum e? Cum zice in ziar, "flexibil"? Aha, si ce inseamna flexibil? Ca vii cand vrei tu si pleci cand vrei tu, daca ti-ai terminat treaba? Nuuu?
Pai ce, atunci? Cum adica: vii la ora fixa si iti arati flexibilitatea de a sta peste program? Macar te platesc pentru ore suplimentare? Nu te platesc? Pai de ce? Ca nu e in politica companiei? Si atunci de ce faci ore suplimentare? Asta e in politica companiei? Asa, adica aici e... Am inteles. Deci castigi bine. Ma rog, foarte bine. Daca asa numesti tu un salariu confidential... Hei, stai, ca nu te iau peste picior. Ziceam doar ca un salariu confidential inseamna, mai nou, un salariu bun. Si daca te mai ajuta si ai tai cu ceva bani, chiar ai putea sa o scoti la capat in fiecare luna. Nu, ma, nu, nu fac misto, da' daca nu-mi zici cat castigi...
Stiu ca ai masina de la serviciu, ai laptop, ai telefon. Dar mai stii cand ai vazut ultima data alta lumina decat cea de neon? Cam inainte de angajare, nu? Misto, ce sa zic.

Si-acum hai sa vorbim serios. Stii, prietene, ca ai niste drepturi? Stii, nu? Cica, in conformitate cu legislatia tarii unde traiesti (! Si lucrezi, programul tau de lucru e de maxim 8 ore pe zi? Stiai ca orele suplimentare se platesc dublu? Stiai ca ai week-endul liber (sambata si duminica)? Stiai? Aha, si daca stiai, de ce accepti toate conditiile lor fara sa cracnesti? Doar pentru ca vrei sa avansezi? Pentru ca vrei sa fii un tanar (parul alb, dintii slabi, vlaga lipsa la doar 30 de ani) de succes? Doar pentru asta? Pentru ca vrei sa fii fruntas la oras? Beton. Dar pot sa-ti spun ceva? Stii ca refuzul tau de a trai o viata normala (program inflexibil, ore suplimentare platite, week-enduri libere, iubita/sotie, copii, timp liber, dragoste, sentimente, viata, ce mai) inseamna ca refuzi si altuia sansa de a avea o viata? Stii ca respiri aerul unuia care chiar vrea sa traiasca? Stii ca mananci mancarea unuia care chiar are nevoie de ea? Stii ca apa plata pe care o sugi din bidonul companiei ar prinde foarte bine unuia caruia i-ar folosi la supravietuire? Stii ca f**i (rar, ce-i drept) femeia care, daca nu te-ar fi cunoscut, ar fi avut parte si de placere, nu doar de pie-chart-uri? Stii ca esti un impostor, prietene? Zi: stii? Stii ca ai tai nu te-au nascut sa fii un robotel? Stii ca-si doreau un copil care sa-i sune de ziua lor, de Craciun, de Pasti? Stii ca, de fapt, pe nimeni nu intereseaza ca tu lucrezi pentru compania x, cu profituri de z miliarde? Chiar stii? Nu, prietene, habar n-ai. Da' habar n-ai. Altfel, nu-I lasai pe aia pentru care lucrezi sa te sinucida lent, dar sigur. Sa-ti fie tarana usoara, prietene, si, daca tii mortis, sa-ti fie de la Decoflora, ca doar n-ai muncit de pomana pana la 32 de ani!


Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat. Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi. Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: "Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul".


Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul. Atat de valoros in aceasta lume globalizata.

de Patrick Andre de Hillerin

Foamea de cultura

Noaptea muzeelor deschise. Putin fortata exprimarea daca avem in vedere ca unele muzee s-au inchis pana in ora 1. Dar e bine si asa. E bine ca a fost gratis. Si cum pe noi cuvantul gratis ne atrage in mod inexplicabil, am invadat aseara Bucurestiul. Cu 10-12 obiective pe agenda de vizite, am fost nevoiti sa ne rezumam la doar 4.
Am pornit in periplul cultural la ora 19:30, s-a circulat bine din Militari pana in Cotroceni, eram ok. La Muzeul Cotroceni am inteles de ce se circula atat de bine pe strada. 200 de oameni cuminti isi asteptau pe trotuar randul ca sa viziteze interiorul Palatului, sperand sa gaseasca ceva, unii cultura, iar altii, ca mine, vreun Basescu impaiat. Cultura a fost, dar numai dupa 1h si 30min de asteptare, timp in care socializarea si-a spus cuvantul si ne-am facut prieteni (nedoriti si inutili) din randul asteptatorilor. Odata intrati in curtea Palatului Cotroceni, vizita a luat viteza. In 10 min am fost alergati de un ghid care gafaia de efort, profesionist de altfel, si care ne-a aratat frumoasele sali pe unde isi purtau pasii regi si regine. Mobila simpla, chestii frumoase, dar in nici un caz asa frumos ca la mine acasa; lipsea un TV LCD, un laptop, si sistemul surround de boxe. Ee, probabil ca pe vremea aia se plictiseau ingrozitor. Un plus pt organizatori, la intrare / iesire (ca era aceeasi) ne ofereau suc si apa sa ne hidratam pentru / dupa proba de alergare prin muzeu.
Pe la ora 22 aveam sa inteleg de ce Casa Poporului este una dintre cele mai mari cladiri din lume (unii spun ca e a doua, dar eu inca mai astept avionul ala peste Pentagon, si atunci poate o sa fie prima). Am inconjurat colosul de beton, in pas alert, pe 3 laturi, ca sa pot ajunge la intrarea catre Muzeul de Arta contemporana. Multa cladirea asta. Si cand ma bucuram ca am gasit poarta de intrare, m-am linistit si odihnit brusc. 150 de oameni isi asteptau resemnati randul spre a vedea minunatiile culturale din Palatul Parlamentului. N-am avut mult de asteptat, asta daca 45 de minute nu vi se pare mult. Aici aveam la dispozitie 2 lifturi de acces catre ultimul etaj, 4, de unde puteam admira peisajul iesind pe terasa (lucru pe care l-am facut, dar am alocat doar 2 minute din motive de muzica pusa in difuzoare...ih...curentul emo). La etajele inferioare, poze, poze, colaje, chestii...
Am iesit plini de incredere ca vom gasi ceva mai bun de vazut la Muzeul de Geologie, unde stiam ca e organizata seara indiana (muzica, mancare, dans, suna bine). Organizatorii demersului cultural Noaptea Muzeelor ne-au pus la dispozitie si un autobuz care sa ne deplaseze pana la urmatoarele obiective. Din pacate, Muzeul de Geologie si-a inchis usile la ora 12. Nu-i nimic, mergem la Muzeul Grigore Antipa.
Expozitie de poze, animale multe, si impaiate si animate, aglomeratie, caldura, durere de picioare. E mai greu sa fac chestia asta decat sa muncesc la serviciu. Dar pt cultura, facem orice sacrificiu. Am intrat usor la Antipa, unde, desi era coada, avea acces un flux mai mare de oameni. dupa ce am vizitat vreo 40 de minute, ne-am retras sa mergem acasa, stiind ca autobuzul muzeal ne lasa in Cotroceni.
N-am avut noroc, autobuzul era plin, dura mult pana ar fi venit altul, am luat un taxi. Soferul, baiat dragut, ne-a crezut ametiti de cultura, s-a gandit sa faca un mic ocol spre casa noastra. Ghinion, al lui adica, ne-am dat seama si am coborat. Aparatul arata cam 3.5 Ron, dar am cazut de comun acord ca e din partea casei. Adica noi am coborat fara sa platim si el a plecat injurand.
Norocul nostru, ne-a lasat chiar in fata Muzeului de muzica, George Enescu. Am profitat de ocazie, am vizitat si aici cam 15 min (nu e chiar pasiunea mea sa citesc parituri sau sa vad multe poze cu muzicieni, dar cladirea era superba).
Am prins apoi si autobuzul spre Cotroceni, si am facut astfel economie luand taxiul de acolo pana acasa, adica 3 km in loc de vreo 10. Totul bine in deplasarea asta, pana la urma au fost muzee, centre de cultura, doar ca as fi preferat sa lipseasca vreo cativa pitecantropi galagiosi (au vazut lume multa si credeau ca e intrarea pe stadion).
Iar eu m-am ales cu capul plin de cultura, picioarele anesteziate, dar dupa dusul de rigoare, m-am relaxat cu somnul de 8 ore (pana la ora 11). Astazi, trag concluzii, la (o bere) rece, si spun ca a fost bine, ca trebuie mai des, si ca ma duc si diseara. Ce, nu stiati? E ziua portilor deschise la Cotroceni. Inca mai sper sa-l gasesc pe Base in vitrina, ca mi-au ajuns 4 ani sa-l vad peste tot.
Ne vedem acolo!

Prietenul meu, 6120

Ne-am cunoscut intr-o zi de iarna. Era ianuarie, frig, zapada, inceput de an nou, asa ca el a venit cum nu se putea mai bine ca sa ma incalzeasca si sa-mi aduca un zambet pe buze. Mi l-a aratat un prieten care-l cunostea bine, el a insistat ca ne potrivit si ca ne-ar sta bine impreuna. Ma cunostea si pe mine, stia ca am nevoie sa cunosc pe cineva asa, si atunci ne-a pus fata in fata. M-a surprins ca era mic, 105 x 46 x 15 mm, usor, 89 g, si arata dragalas cu al lui ecran cu 16 milioane de culori. Nu a durat mult, si am plecat acasa mandru ca vine si el cu mine.
Desigur, mai fusesera si altii inainte, dar nici unul nu era ca el. Inainte, tot ce faceam era sa vorbesc...si sa vorbesc...si atat. Acum, ma simt mult mai implinit. Impreuna, ne-am plimbat prin multe locuri, chiar si tari straine. Si el a fost acolo, a putut sa mearga pt ca am avut grija sa-i activez roamingul. Si asta nu e tot. De fiecare data cand vad ceva ce ma intereseaza, el are grija sa imortalizeze clipa, ca sa pot eu sa-mi aduca aminte peste timp. E foarte interesant sa vezi o imagine desenata de el, cu tehnologia lui simpla, de 2 megapixeli, autofocus, blitz incorporat, night mode, sau vedere panoramica.
Dar eu nu pun asa mare pret pe imagini. Nuu, pe mine sunetele ma atrag mai mult. Si el era pregatit pt asta. Radio Fm, o bijuterie de program, cu facilitati precum cautare automata a posturilor si memorarea lor, cu fidelitate buna si sunet placut. Cateodata, cand sunt la metrou, imi spune ca radioul nu merge, cica nu ar putea sa receptioneze semnlul in subteran. Eu stiu ca nu e vina lui, stie si el, dar ca nu cumva sa ma dezamageasca, imi ofera la schimb aplicatia Media Player. Acolo, el tine melodiile care imi plac mie si pe care le ascult pe repeat obsesiv, le organizez in playlist una dupa alta, sau pur si simplu le setez random. Initial, se simtea complexat ca nu are decat 64 MB sa-mi puna la dispozitie, dar am facut cateva economii si am putut sa-i ofer ceva mult mai spatios: un card nou-nout, microSD de 2 GB.
Acum, e atat de multumit, incat poate sa-mi dea chiar mai mult decat credeam. M-a surprins aratandu-mi filme de inalta rezolutie, in mod full screen si cu 30 fps. Imagine si sunet in acceasi clipa, toate astea posibile datorita unui Real Player preinstalat.
Dar toate astea ar fi fost banale daca nu ar fi fost aspectul urmator. Bombona de pe tort, ceea ce aveam eu nevoie cel mai mult, era calitatea lui telepatica, de a accesa Internetul fara sa aiba vreun fir atasat. HSDPA, adica 3G de mare viteza, combinata cu browserul Opera mobile, super. Si ca totul sa fie bine, ma ajuta in munca mea nu doar deschizand paginile de Internet, chiar si pe cele care au aplicatii Flash, dar ma lasa sa vad si atasamentele din mail, pachetul Microsoft Office nefiind ceva strain de el.
Iar cateodata, cand am nevoie, ma uit in ochiul lui si ma vad pe mine, asa cum sunt. Da, ati ghicit. Este vorba despre cea de a doua camera foto-video, cea care ma lasa sa lansez video apeluri. Una peste alta, e bine. Eu sunt multumit de relatia noastra, dar il simt pe el ca nu e foarte incantat de
cum evolueaza situatia dintre noi. Probabil si din cauza ca l-am lovit de cateva ori, dar oricum, nu a prezentat nici o vanataie desi in 2 ocazii a cazut destul de tare pe ciment; stie si el ca in curand va fi altcineva mai tanar, cu o inima mai bun, si care va avea energie sa stea alaturi de mine ceva mai mult decat cele 2 zile pe care le poate el acum. Dar asta e un defect minor, si se poate corecta destul de usor. E suficient sa-l leg la o priza, si in mai putin de 2 ore e iar in picioare, cu suficiente rezerve pt alte 48 de ore de umblat impreuna. Si daca tot vorbim de legaturi, se intelege de minune cu al meu laptop. Un cablu mini usb e tot ce-i trebuie ca sa fie la curent cu muzica mea cea mai noua, sa-mi arate pozele pe un ecran mai mare, sau sa ma amuze cu filmuletele pe care le-a facut, eliberandu-si astfel memoria pt a face loc altor si altor chestii interesante.
Ma intreb acum, cand scriu astea, oare el stie ca va avea un frate vitreg? Dintr-o alta familie, dar la fel de bun. Nu stiu sigur, dar asa mi-a soptit o veverita. Mai e putin...Astept!

Mad in Rrumania, de la puiu' lu' Cercel

Tare de treaba pustiul. Nu am avut placerea sa-l intalnesc, dar mi-a sunat in ureche solo, cea mai noua. Ce frumos mai spunea el, chiar daca esti bucrestean, ardelean sau orice alt cretin ascultator de lirica de balta, nu conteaza unde stai, atata timp cat bei suficient. Spun suficient, pt ca stie toata lumea, niciodata nu poti sa bei destul. Dar sa revenim la baiatul ala vesel, care nu da doi bani pe locul de provenienta atata timp cat esti in tara ta si faci ce face tot romanul.
Sport national, aruncatul continutului paharelor pe gat si a sticlelor in capul comesenilor sau consoartelor, asadar bautul in exces, este promovat cu mult elan juvenil de catre pustiul unui pseudo cantaret-manelist-trompetist-cocalar-instrumental. Si asa zisa lui cantare, suna atat de bine din punct de vedere al promovarii multiculturalismului si a acceptarii diversitatii regionale si culturale, incat i-a convins pana si pe cei de la Protectia Copilului si pe cei de la cenzura sa treaca peste faptul ca un posibil minor (sau adult suferind de nanism ) canta in gura mare despre beneficiile alcolului. Dar nu i se poate reprosa nimic, la varsta lui, probabil ca e asa de scumpel. Sigur, el are voie, nu ca brutele alea de la Parazitii care au trecut de varsta majoratului si pot fi cenzurati in voie, de ajunge sa fie o melodie alcatuita numai din "bag beep sugi beep beau bip bip bip" in conditiile in care onor Academia Romana are placerea sa ne prezinte intreaga anatomie umana exprimata in jargon de cartier in paginile Dictionarului Explicativ.
Ii mai acord pustiului inca vreo cativa ani, sa se insoare si el la 14, sa mearga apoi la scoala la 16, sa-l tampeasca profesorii cu invatatura, asta daca nu-si da el seama ca de fapt time is maney si sa dea scoala din mana pe dolarii de pe la nunti, si apoi probabil ca o sa avem si melodii mult mai reusite, gen: "Dupa ce-am baut aseara, eu am violat o cioara!", "Eu si apa ne iubim, dar deloc nu ne-ntalnim" sau marele hit "Tiganii are bani, are valoare, da-te ma in p...a mea si nu mai urla! Aaa, scuze..titlul slagarului era doar: "Tiganii are bani, are valoare", partea a doua, aia cu injuratura si cu "nu mai urla" imi apartine, am scris din instinct cand mi-a venit brusc pe esofag un damf de rom mic cu gust de manea.
Si ca sa va spun si de ce am scris, avand in vedere ca nu sunt rasist, antisemit sau macar xenofob, am publicat acest post ca raspuns “Pentru concursul IasiPLUS si VisUrat” si as vrea sa dispara lipsa de bun simt de la unii concitadini.
Titlul ma reprezinta, chiar sunt mad ( englezescul mad=nervos) pt ca sunt bombardat zilnic cu incultura generata de unele genuri mai mult sau mai putin muzical-social-culturale care rasuna din masini de fite oprite la semafor, din cluburi pe unde nu mai pun piciorul vreodata sau din telefoane smechere deschise pe post de mp3 playere cu boxe, in autobuz sau metrou.
Asadar, daca ma poate ajuta cineva, as aprecia daca ar culege de pe strazi toti cocalarii disturbatori si i-ar inchide la un loc se joace cu boschetarii si cu cainii vagabonzi, dupa principiul "There can be only one".
Iar pe ala ultimul, l-as dona unui muzeu pentru a fi impaiat, spre folosul copiilor din viitor care vor putea astfel sa arate cu degetul si sa intrebe dragalas "Ce e asta, mami?", observand in spatele unui geam securizat, un frumos exemplar din specia "Inteligentium nullus ", regnul "Manelisticus stupidus", specia "Ciumpalac de oras", pe numele sau simplu "Guta, Fermecatorul sau Ninel Sucaru" Dupa cum vedeti, am pariat ferm convins pe victoria acestui specimen contra boschetarilor si a cainilor vagabonzi, deoarece saracii aia defavorizati nu au nici o sansa. La prima deschidere de bot a rapsodului, vor intra in insuficienta renala acuta, stop respirator si moarte cerebrala. Stiu asta, pt ca mi se intampla si mie. Noroc ca eu am castile de la mp3 playerul propriu bine indesate in urechi, si am puterea sa-mi spun: "nu sunt aici, nu sunt aici...nu sunt!"

Bestial - Alegeti stapanii cu grija

Orasul meu, e numai al meu si-al tuturor

Hey, ce bine sa va scriu din nou. De bucurie ca am revenit dintr-o binemeritata vacanta, petrecuta evident pe alte meleaguri decat dulcele taram mioritic, am reluat sirul activitatilor zilnice. Asadar, serviciu, scoala, hipermarchet, balariile ordinare care fac viata sa semene cu orice altceva decat ceea ce imi doresc eu.
Se pare insa ca orasul meu Bucuresti, deloc drag, capitala sufletelor noastre, mi-a pregatit cate ceva ca sa nu ma plictisesc. M-a pus naiba asadar, ca un bun student ce sunt, sa ma hotarasc sa fac si eu economie la banii de transport si sa inlocuiesc cartela de metrou ( 2 calatorii la pretul de 2.2 ron ) cu un abonament ( disponibil acum la incredibilul pret de 11.5 ron ), perfect valabil pentru 30 de zile, asta daca nu il pierzi sau il mototolesti in buzunar, caz in care iti bagi picioarele in el ca nu-ti mai da nimeni nimic inapoi.
Dupa 2 zile de bantuit prin metrou, dupa o studiere atenta a statiilor care elibereaza abonamente pentru studenti si consumul a 3 cartele de cate 2 calatorii, pt ca evident, ghiseul de unde poti sa-ti iei abonament este accesibil doar dupa ce iesi dincolo de barele de filtrare a calatorilor, am ramas in cele din urma la ghiseul special din cadrul statiei Piata Unirii 1. Asta a fost cea mai mare greseala a zilei de astazi.
Dar sa va arat si de ce spun asta:



Distractia asta m-a costat 12 ron si vreo 2 neuroni, dar dupa 54 de minute si 30 de oameni mai incolo am devenit fericitul posesor al unui abonament pe care chiar l-am pus la treaba. In 3 ore, 3 calatorii, toate fara vreo directie anume si doar cu scopul de a-l face pe abonamentel sa se oftice ca si eu m-am ofticat la cat de greu e de obtinut.Na, c-am inceput sa o iau razna (tind sa cred ca neuronii aia erau ultimii).

Si uite asa se pare ca l-am omorat degeaba pe Ceausescu, si in loc sa stam la coada la lucrurile care chiar merita, cum ar fi laptele, carnea, fructele, painea cea de toate zilele, si permisul de conducere pe care ni-l elibereaza melcii unineuronali de la Politia Rutiera, am ajuns sa celebram socialismul facand cozi peste tot. Si ca tacamul sa fie complet, functionara de la ghiseu nota numele fiecarui posesor de abanoment, cu pixul, pe un caiet studentesc...oare cine are ambitia sa verifice ce scrie ea acolo?!.
Auziti voi astia de la Metrorex, cat de greu poate sa fie automatizarea procesului de eliberare a abonamentelor pt calatorie? Nu de alta, dar ma gandesc ca biata femeie se trezeste noaptea din somn sa-i scrie lu' barba'su abonamentul pentru o calatorie in lumea placerilor cu pixul lui, le scrie copiilor nume necunoscute prin caiete si se mazgaleste singura cu pixul ca sa-si tina mana in forma.

Si visurat mai intreaba ce nu-mi convine la orasul meu? Cum adica ce nu-mi convine?e simplu..ORASUL (se poate citi si TARA)!

“Pentru concursul IasiPLUS si VisUrat”